Excursie în Ţara Bârsei
Ţara Bârsei”, (în germană Burzenland, maghiară Barcaság), denumită şi “Depresiunea Curburii Carpatice” sau “Depresiunea Braşovului” este o regiune istorică şi etnografică din sud-estul Transilvaniei, cu Braşov cea mai importantă localitate.
Denumirea provine de la râul Bârsa (Burzen), care se varsă în râul Olt. Geografic, Ţara Bârsei este o depresiune dispusă în interiorul arcului Carpatic, delimitată de localităţile Apaţa la nord, Bran la sud, Vlădeni la vest şi Prejmer spre est. Este străbătută de numeroase râuri şi pârâuri repezi de munte, fiind delimitată pe o bună porţiune de râul Olt. Locuită din vechi timpuri, în 1211 regiunea a fost donată Cavalerilor Teutoni de către regele Andrei al II-lea al Ungariei ca şi răsplată pentru păzirea graniţei de sud-est a Regatului Ungariei, împotriva cumanilor.
Teutonii au ridicat numeroase castele în zonă şi au adus colonişti din Sfântul Imperiu Roman pentru a popula teritoriul. În 1224 cavalerii au încercat să iasă din alianţa cu ungurii şi să se subordoneze Scaunului Papal, iar ca urmare Regele Andrei a evacuat ordinul în 1225. Deşi teutonii au părăsit zona şi s-au îndreptat spre Prusia, coloniştii germani au rămas aici până în secolul XX, întemeind unul dintre cele mai puternice districte - atât din punct de vedere militar, cât şi economic. O dată cu Marea Unire de la 1918, Ţara Bârsei a intrat în componenţa României. Cel mai important oraş este Braşovul, atestat documentar tot de la 1211 fiind menţionat în diploma regelui maghiar Andrei al II-lea al Ungariei, prin care Cavalerii Teutoni sunt aşezaţi în Ţara Bârsei. Patronul oraşului este considerată a fi Fecioara Maria. Statuia acesteia se află pe unul dintre contraforţii Bisericii Negre, îndreptat spre Casa Sfatului, având stema Braşovului sculptată dedesubt în relief. Principala atracţie a oraşului, devenită aproape un simbol al său este Biserica Neagră. Construită în jurul anului 1380 (probabil începând cu 1377) şi cunoscută iniţial sub numele de Biserica Sfânta Maria, clădirea a fost parţial distrusă dupa marele incendiu din 1689, când a primit numele actual. Biserica Neagră este unul dintre cele mai reprezentative monumente de arhitectură gotică din România datând din secolele XIV-XV.
Postat in Drumul spre casă |







































































